În primul rând, există conductele de combustibil, care furnizează combustibil de la admisia de combustibil la injectoarele de combustibil. Controlul cantității de combustibil este de obicei realizat de regulatorul de combustibil al motorului. Acest regulator trebuie să detecteze starea motorului, necesitând conexiuni la diverși senzori pentru presiunea aerului, temperatură, turația motorului etc. Majoritatea senzorilor sunt electronici, dar unii sunt hidraulici, rezultând o rețea complexă de linii.
În al doilea rând, există liniile sistemului de lubrifiere. Motorul are mai mulți rulmenți mari care susțin rotația rotorului, necesitând o lubrifiere constantă. De asemenea, cutia de viteze accesorii necesită lubrifiere, ceea ce face ca liniile sistemului de ungere să fie destul de complexe.
În al treilea rând, există liniile pentru actuatoarele sau supapele de control al admisiei de aer. Motoarele au actuatoare care controlează admisia aerului, cum ar fi controlul VSV (Variable Stator Vane). Controlerul reglează unghiul paletei statorului în funcție de starea motorului, de obicei controlat hidraulic, necesitând astfel și numeroase linii.
În al patrulea rând, există țevile de admisie a aerului. Jumătatea din față a motorului are în general o temperatură mai scăzută, în timp ce jumătatea din spate (în spatele camerei de ardere) are o temperatură mai mare. Aerul trebuie aspirat din jumătatea din față în jumătatea din spate pentru răcire. Prin urmare, există multe conducte de aer de răcire diferite. Există și conducte de aer de pornire; pornitoarele motoarelor de aeronave sunt în general pneumatice. Acestea necesită aer de purjare de la motorul APU pentru a roti motorul central și a finaliza-pornirea și aprinderea.
În al cincilea rând, există diverse cabluri, inclusiv cele pentru senzori, aprinderi, controlere, surse de alimentare și linii de comunicație electronică cu aeronava.
